Elisabeta a II-a

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Elisabeta a II-a
Queen Elizabeth II in March 2015.jpg
Elisabeta a II-a în 2015
Date personale
Nume la naștereElizabeth Alexandra Mary
Născută (94 de ani)[2][3][4][5][6][7][8][9][10] Modificați la Wikidata
Mayfair[*]​, Regatul Unit[11] Modificați la Wikidata
PărințiGeorge al VI-lea al Regatului Unit[11][12]
Elizabeth Bowes-Lyon[11][12] Modificați la Wikidata
Frați și suroriPrințesa Margaret, Contesă de Snowdon[11][12] Modificați la Wikidata
Căsătorită cuPrințul Filip, Duce de Edinburgh (c. 1947)
CopiiCharles, Prinț de Wales
Anne, Prințesă Regală
Andrew, Duce de York
Edward, Conte de Wessex
CetățenieFlag of the United Kingdom.svg Regatul Unit Modificați la Wikidata
ReligieBiserica Anglicană[13]
Biserica Scoției[*]​[14] Modificați la Wikidata
Ocupațiemonarh Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
Titluriregină[*]​
prințesă (până la )[1]
ducesă[*]​
Familie nobiliarăCasa de Windsor
Imn regalGod Save the Queen
Domnie
Domnie6 februarie 1952 - prezent
(&&&&&&&&&&&&&&68.&&&&&068 ani, &&&&&&&&&&&&&129.&&&&&0129 zile)
Încoronare2 iunie 1953
PredecesorGeorge al VI-lea
Semnătură
Signature of Elizabeth II.jpg
Prezență online
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Elisabeta a II-a (nume la naștere, în engleză Elizabeth Alexandra Mary; n. ,[2][3][4][5][6][7][8][9][10] Mayfair[*]​, Regatul Unit[11]) este Regina a șaisprezece state suverane, cunoscute sub numele de Commonwealth. Acestea sunt: Regatul Unit, Australia, Canada, Noua Zeelandă, Jamaica, Barbados, Bahamas, Grenada, Papua Noua Guinee, Insulele Solomon, Tuvalu, Sfânta Lucia, Sfântul Vicențiu și Grenadine, Antigua și Barbuda, Belize și Sfântul Kitts și Nevis.

A urcat pe tron la 6 februarie 1952. Este cel mai longeviv monarh în viață din lume, iar în istoria Marii Britanii are cea mai lungă domnie, depășind-o pe Regina Victoria la 9 septembrie 2015. A domnit mai mult decât cei patru precursori ai ei la un loc (Eduard al VII-lea, George al V-lea, Eduard al VIII-lea și George al VI-lea). Jubileele de Argint, de Aur și de Diamant ale Reginei Elisabeta a II-a s-au sărbătorit în 1977, 2002 și respectiv 2012.

Elisabeta s-a născut în Londra ca prim copil al Ducelui și Ducesei de York, mai tarziu cunoscuți ca Regele George al VI-lea și Regina Elisabeta, ea a fost educată în privat acasă. Tatăl ei a urcat la tron după ce fratele său, Edward al VIII-lea a abdicat în anul 1936, Elisabeta devenind urmașă la tron. Ea a început să preia obligațiile publice în cursul celui de-Al Doilea Război Mondial, servind în Serviciul Teritorial Auxiliar. În 1947, ea s-a căsătorit cu Prințul Filip, Duce de Edinburgh, un fost prinț al Greciei și a Danemarcei, cu care are 4 copii: Charles, Prinț de Wales; Anne, Prințesă Regală; Andrew, Duce de York și Edward, Conte de Wessex.

Primii ani[modificare | modificare sursă]

Prințesa Elisabeta la vârsta de trei ani, în 1929.

Elisabeta s-a născut la Londra, la 21 aprilie 1926,[15] fiind primul copil al Prințului Albert, Duce de York (viitorul rege George al VI-lea) și al Ducesei de York. Prințul Albert a fost al doilea fiu al regelui George al V-lea și al prințesei Mary de Teck, a cărei bunică a fost contesa Claudine Rhédey din Sângeorgiu de Pădure.

Elisabeta a fost numită după mama ei, Elisabeta Bowes-Lyon, după străbunica paternă, regina Alexandra, și după bunica paternă, Mary de Teck. Familia o alinta pe Elisabeta cu diminutivul Lilibet.[16] În copilărie era foarte apropiată de bunicul său, George al V-lea, pe care l-a ajutat să se refacă după boala sa din 1929.[17][18]

La naștere, Elisabeta era a treia în ordinea succesiunii la tronul britanic, în urma unchiului ei, Prințul de Wales (care avea să devină regele Eduard al VIII-lea), și a tatălui ei. Când tatăl ei a devenit rege în 1936, după abdicarea lui Eduard al VIII-lea, Elisabeta a devenit moștenitoarea tronului și a primit titlul de Alteța Sa Regală Prințesa Elisabeta.

Elisabeta avea treisprezece ani când a început cel de-Al Doilea Război Mondial, iar ea și sora ei mai mică, Prințesa Margaret, au fost duse la Castelul Windsor în Berkshire. Unii au propus ca prințesele să fie duse în Canada, la Castelul Hatley, însă mama lor a spus: „Copiii nu vor pleca fără mine. Eu nu-l voi părăsi pe rege. Iar regele nu va pleca niciodată.” [19] La vârsta de 13 ani, Elisabeta l-a cunoscut pe viitorul său soț, Prințul Filip al Greciei și Danemarcei.[20] S-a îndrăgostit de el și a început să-i scrie, cât timp acesta era în Marina Regală.

În 1945, la vârsta de 18 ani, Prințesa Elisabeta și-a convins tatăl că ar trebui să i se permită să contribuie în mod direct la efortul de război. Ea a aderat la „Women's Auxiliary Territorial Service”, cu nr. 230873, și a fost instruită ca mecanic de locomotivă.[21][22]

Căsătoria[modificare | modificare sursă]

În vara lui 1946, Prințul Filip a cerut-o în căsătorie pe Elisabeta. S-au căsătorit la 20 noiembrie 1947. Filip îi este văr de gradul doi, prin regele Christian al IX-lea al Danemarcei, și văr de gradul trei, prin regina Victoria. Înainte de căsătorie, Filip a renunțat la titlul de Prinț al Greciei și Danemarcei, a luat titlul de Lt. Filip Mountbatten, după numele mamei sale, a fost naturalizat britanic și s-a convertit la anglicanism. Chiar înainte de nuntă a fost numit Duce de Edinburgh și a primit titlul de Alteța Sa Regală. Fostul rege Eduard, unchiul Elisabetei, nu a fost invitat la nuntă.[23]

După căsătorie, cuplul și-a ales ca reședință Casa Clarence din Londra. Prințesa Elisabeta a mers în vizite oficiale împreună cu ducele de Edinburgh în Franța și în Grecia. Primul lor copil, Prințul Charles, s-a născut la 14 noiembrie 1948. Al doilea lor copil, Anne, s-a născut la 15 august 1950.

În vara lui 1951, Elisabeta și Filip pornesc într-un turneu oficial în Canada și Statele Unite. Turneul urma să fie continuat în Australia și Noua Zeelandă, însă a fost anulat din cauza agravării stării de sănătate a regelui George al VI-lea. Acesta s-a stins din viață la 6 februarie 1952, Elisabeta devenind regină.

Domnia[modificare | modificare sursă]

Încoronarea reginei Elisabeta a II-a, iunie 1953.

Încoronarea oficială a avut loc la Westminster Abbey la 2 iunie 1953, iar ceremonia solemnă a fost condusă de Geoffrey Fisher, arhiepiscop de Canterbury. La ceremonie au fost prezenți reprezentanții nobilimii britanice, alături de publicul larg, reprezentanți străini și ai Commonwealth-ului. Toți cei prezenți au asistat la întreaga procesiune în ciuda ploii torențiale. Ceremonia a fost transmisă la radio în întreaga lume și, pentru prima oară, la cererea reginei, a fost prezentă și televiziunea.

Noua regină și Ducele de Edinburgh s-au mutat la Palatul Buckingham.[24] Odată cu urcarea pe tron a Elisabetei, potrivit tradiției, casa regală ar fi urmat să ia numele soțului ei, devenind Casa de Mountbatten. Cu toate acestea, regina Mary și primul ministru Winston Churchill s-au opus, iar casa regală și-a păstrat numele de Casa de Windsor, spre nemulțumirea ducelui, care s-a plâns că este „singurul om din țară care nu are voie să dea numele propriilor săi copii.” [25] În 1960, la câțiva ani după moartea reginei Mary și demisia lui Churchill, regina Elisabeta a acceptat ca urmașii ei și ai lui Filip pe linie masculină, care nu poartă titluri regale, să aibă numele de familie Mountbatten-Windsor.[26]

În 1957, Elisabeta a făcut o vizită de stat în Statele Unite unde s-a adresat Adunării Generale a Națiunilor Unite. În același tur, a deschis a 23-a sesiune a parlamentului canadian, devenind primul monarh care deschide o sesiune parlamentară canadiană. Doi ani mai târziu, a vizitat din nou Statele Unite ca reprezentant al Canadei. În 1961, a făcut un tur în Cipru, India, Pakistan, Nepal și Iran.[27]

În fiecare an, regina deschide sesiunea parlamentului britanic. Singurele excepții au fost în 1959 și 1963, când era însărcinată cu Prințul Andrew și, respectiv, cu prințul Edward.[28]

Prințul Filip și Elisabeta a II-a, octombrie 1992.

În anii '60-'70 a avut loc decolonializarea Africii și a Caraibelor. Peste 20 de țări și-au câștigat independența față de Marea Britanie.

În 1977 a avut loc Jubileul de Argint (aniversarea a 25 de ani de domnie). În Commonwealth au avut loc numeroase evenimente aniversare, reafirmând popularitatea reginei. În 1978, Elisabeta a II-a l-a primit pe dictatorul comunist al României Nicolae Ceaușescu într-o vizită de stat în Marea Britanie.[29]

În 1981, la numai șase săptămâni înaintea nunții Prințului Charles cu Lady Diana Spencer, un adolescent de 17 ani, Marcus Sarjeant, a tras șase focuri de armă înspre regină. Mai târziu s-a descoperit că au fost gloanțe oarbe. Sarjeant a fost condamnat la cinci ani de închisoare și eliberat după trei ani.[30]

În 1991, în urma victoriei din Războiul din Golf, Elisabeta a II-a a devenit primul monarh britanic care s-a adresat Congresului Statelor Unite.[31]

Anul următor a fost foarte dificil pentru familia regală, fiind marcat de despărțirea Prințului Charles de Diana Spencer și a prințului Andrew de Sarah Ferguson, precum și de divorțul Prințesei Anne de Mark Phillips. În plus, în timpul unei vizite de stat în Germania în octombrie, un grup de demonstranți furioși din Dresda au aruncat cu ouă în regină[32], iar în noiembrie, Castelul Windsor a suferit mari pagube în urma unui incendiu.[33] Într-un discurs ținut pe 24 noiembrie 1992, pentru a marca 40 de ani de la urcarea pe tron, regina a spus că anul 1992 a fost un „annus horribilis” pentru ea.

Elisabeta a II-a și George W. Bush în timpul unui dineu de stat la Casa Albă, 7 mai 2007.

Primul-ministru John Major a reformat finanțele regalității, astfel că, începând cu anul 1993, regina a început să plătească impozit pe venit pentru prima dată în istorie.

În 2002 regina a sărbătorit Jubileul de Aur, marcând astfel cei 50 de ani de domnie. Un milion de oameni au participat în fiecare zi în cele trei zile de sărbătoare la Londra[34], iar entuziasmul manifestat de public pentru Elisabeta a fost mai mare decât au prezis mulți jurnaliști.[35]

Deși Elisabeta s-a bucurat de o stare bună de sănătate de-a lungul vieții, în 2003 a suferit o intervenție chirurgicală la ambii genunchi, iar în iunie 2005 și-a anulat participarea la mai multe evenimente oficiale după contractarea unei răceli puternice.

În mai 2007, The Daily Telegraph a scris din surse anonime că regina este „exasperată și frustrată” de politicile premierului britanic Tony Blair și că și-a arătat îngrijorarea că forțele armate britanice au fost suprasolicitate în Irak și Afganistan.[36] Totuși regina a admirat eforturile lui Blair pentru pace în Irlanda de Nord.[37]

Elisabeta a vizitat pentru a 16-a oară Australia în octombrie 2011, într-un tur supranumit de presă „de rămas bun”, dată fiind vârsta reginei.[38]

În ciuda vârstei înaintate, Elisabeta a declarat că nu are intenția să abdice,[39] deși în timp tot mai multe dintre îndatoririle ei publice vor fi preluate de Prințul Charles.[40]

Regina a sărbătorit Jubileul de Diamant în 2012, marcând 60 de ani de domnie, ea devenind șeful de stat britanic cel mai longeviv (depășindu-l pe Richard Cromwell) la 29 ianuarie 2012, la vârsta de 85 de ani. De asemenea, la 9 septembrie 2015, la vârsta de 89 de ani, a devenit monarhul britanic cu cea mai lungă domnie (depășind-o pe regina Victoria, care a domnit 63 de ani și 216 zile).

Regina Elisabeta a deschis Jocurile Olimpice de vară de la Londra la 27 iulie 2012 și pe cele paralimpice la 29 august. Tatăl ei, George al VI-lea, a deschis Jocurile Olimpice de la Londra din 1948, iar străbunicul ei, Eduard al VII-lea, pe cele de la Londra din 1908. De asemenea, Elisabeta a mai deschis Jocurile Olimpice de la Montréal din 1976, iar Prințul Filip pe cele de la Melbourne din 1956.

La 6 februarie 2017, ea a devenit primul monarh britanic care a celebrat Jubileu de Safir.[41]

Prințul Filip s-a retras din îndatoririle oficiale ca soț al reginei în august 2017.[42] Regina nu intenționează să abdice,[43] totuși este de așteptat ca Prințul Charles să-și asume mai mult din volumul de muncă, în timp ce Elisabeta, care a sărbătorit 91 de ani în 2017, îndeplinește mai puține angajamente publice.

Percepția publică[modificare | modificare sursă]

Regina Elisabeta și Prințul Filip la Toronto, Ontario, în Canada, 2010.

Fiind monarh constituțional, regina nu își exprimă opiniile politice în public. Ea are un profund sentiment al datoriei religioase și civice și ia în serios jurământul de la încoronare.[44][45] Deține rolul oficial de șef al Bisericii Anglicane.

Credința reginei transpare în mesajele anuale de Crăciun difuzate în Commonwealth, cum ar fi cel din anul 2000 când a vorbit despre semnificația teologică a mileniului, cu ocazia aniversării a 2000 de ani de la nașterea lui Hristos.

Elisabeta sponsorizează peste 600 de organizații caritabile.[46] Principalele hobby-uri ale reginei sunt echitația și câinii.[47] De obicei poartă paltoane și pălării decorative, care îi permit să fie văzută cu ușurință într-o mulțime.[48]

În 1957, Lordul Altrincham a acuzat-o pe regină că are discursuri de „școlăriță pedantă”, însă a fost o critică extrem de rară.[49] La sfârșitul anilor 1960, în încercarea de a moderniza imaginea monarhiei, s-a făcut un documentar de televiziune despre familia regală și s-a televizat învestitura Prințului Charles ca Prinț de Wales.[50]

În anii 1980 criticile la adresa familiei regale s-au intensificat, popularitatea Elisabetei atingând cel mai scăzut nivel în anii 1990. Sub presiunea opiniei publice, regina a început atunci să plătească impozit pe venit și a deschis Palatul Buckingham pentru public.[51] Nemulțumirea față de monarhie a atins apogeul la moartea Prințesei Diana, însă popularitatea reginei a început să își revină după difuzarea discursului ei la cinci zile după moartea Dianei.[52]

În noiembrie 1999, un referendum în Australia cu privire la viitorul monarhiei a favorizat menținerea acesteia.[53] Sondajele din Marea Britanie din 2006 și 2007 au arătat un sprijin puternic pentru Elisabeta,[54][55][56] iar referendumurile din Tuvalu în 2008 și Sfântul Vicențiu și Grenadine din 2009 au respins propunerile de a se aboli monarhia.[57]

Titluri, onoruri și blazoane[modificare | modificare sursă]

Blazonul Prințesei Elisabeta (1944–1947)  
Blazonul Elisabetei, Ducesă de Edinburgh  
Blazonul Elisabetei a II-a (cu excepția Scoției)  
Blazonul Elisabetei a II-a în Scoția  
Blazonul Elisabetei a II-a în Canada (una din cele trei versiuni folosite în timpul domniei)  

Copii[modificare | modificare sursă]

Nume Naștere Căsătorie Copiii lor Nepoții lor
Dată Soț/Soție
Prințul Charles, Prinț de Wales 14 noiembrie 1948 29 iulie 1981
Divorț 28 august 1996		 Lady Diana Spencer Prințul William, Duce de Cambridge Prințul George de Cambridge
Prințesa Charlotte de Cambridge
Prințul Louis de Cambridge
Prințul Henry de Wales Archie Harrison Mountbatten-Windsor
9 aprilie 2005 Camilla Parker Bowles N/A
Prințesa Anne, Prințesă Regală 15 august 1950 14 noiembrie 1973
Divorț 28 aprilie 1992		 Mark Phillips Peter Phillips Savannah Phillips
Isla Phillips
Zara Tindall Mia Tindall
Lena Tindall
12 decembrie 1992 Timothy Laurence N/A
Prințul Andrew, Duce de York 19 februarie 1960 23 iulie 1986
Divorț 30 mai 1996		 Sarah Ferguson Prințesa Beatrice de York N/A
Prințesa Eugenie de York N/A
Prințul Edward, Conte de Wessex 10 martie 1964 19 iunie 1999 Sophie Rhys-Jones Lady Louise Windsor N/A
James, Viconte Severn N/A

Arbore genealogic[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ https://www.royal.uk/her-majesty-the-queen, accesat în   Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  2. ^ a b „Elisabeta a II-a”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  3. ^ a b Елизавета II, Marea Enciclopedie Sovietică (1969–1978)[*]​ 
  4. ^ a b Elizabeth II, SNAC, accesat în  
  5. ^ a b Queen Elizabeth II, Discogs, accesat în  
  6. ^ a b Elisabeth II., Filmportal.de, accesat în  
  7. ^ a b Elizabeth II., FemBio, accesat în  
  8. ^ a b Elizabeth II., Munzinger-Archiv, accesat în  
  9. ^ a b Elizabeth II Windsor, Queen of the United Kingdom, The Peerage, accesat în  
  10. ^ a b Elisabeth (Elisabeth II.), Brockhaus Enzyklopädie, accesat în  
  11. ^ a b c d e https://www.bbc.co.uk/newsround/44370212, accesat în   Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  12. ^ a b c Kindred Britain 
  13. ^ https://web.archive.org/web/20080307003413/http://www.royalinsight.gov.uk/output/Page4708.asp, accesat în   Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  14. ^ http://news.bbc.co.uk/1/hi/scotland/2007449.stm, accesat în   Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  15. ^ „80 Things You (Probably) Didn't Know About Queen Elizabeth”. Time Europe. Accesat în . 
  16. ^ Witchell, Nicholas (). „Queen 'Lilibet' letters unveiled”. BBC News.  Parametru necunoscut |accessdaymonth= ignorat (ajutor); Parametru necunoscut |accessyear= ignorat (posibil, |access-date=?) (ajutor)
  17. ^ Excerpt from The Queen A Biography of Elizabeth II, Pimlott, Ben
  18. ^ Rose, Kenneth.; King George V; Weidenfeld and Nicolson; London, Great Britain; 1983, p389. ISBN 0-297-78245-2
  19. ^ „Biography of HM Queen Elizabeth the Queen Mother: Activities as Queen”. British Monarchy Official Website. Accesat în . 
  20. ^ „Queen Elizabeth II”. BBC h2g2. 3 February 2006. Accesat în 2007-09-04.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  21. ^ „HM Queen Elizabeth - Queen Consort 1936–1952”. BBC h2g2. .  Parametru necunoscut |accessdaymonth= ignorat (ajutor); Parametru necunoscut |accessyear= ignorat (posibil, |access-date=?) (ajutor)
  22. ^ Butler, Desmond (). „Queen Elizabeth Wraps Up Whirlwind Tour”. ABC News.  Parametru necunoscut |accessdaymonth= ignorat (ajutor); Parametru necunoscut |accessyear= ignorat (posibil, |access-date=?) (ajutor)
  23. ^ Bradford, p. 61
  24. ^ Pimlott, pp. 186–187
  25. ^ Brandreth, pp. 253-254; Lacey, pp. 172-173; Pimlott, pp. 183 - 185
  26. ^ London Gazette: (Supplement) no. 41948, p. 1003, 5 February 1960. Retrieved 19 June 2010.
  27. ^ Pimlott, p. 303; Shawcross, p. 83
  28. ^ Dymond, Glenn (5 March 2010), Ceremonial in the House of Lords, House of Lords Library, p. 12, http://www.parliament.uk/documents/documents/upload/lln2010-007.pdf, retrieved 5 June 2010
  29. ^ Roberts, pp. 88–89; Shawcross, p. 178
  30. ^ Queen's 'fantasy assassin' jailed, BBC, 14 septembrie 1981
  31. ^ Pimlott, p. 538
  32. ^ Stanglin, Doug (), „German study concludes 25,000 died in Allied bombing of Dresden”, USA Today, accesat în  
  33. ^ Annus horribilis speech, 24 November 1992, Official website of the British Monarchy, accesat în  
  34. ^ Bond, pp. 166–167
  35. ^ Bond, p. 157
  36. ^ Alderson, Andrew (28 May 2007), "Revealed: Queen's dismay at Blair legacy", The Daily Telegraph (London), retrieved 31 May 2010
  37. ^ Alderson, Andrew (27 May 2007), "Tony and Her Majesty: an uneasy relationship", The Daily Telegraph (London), retrieved 31 May 2010
  38. ^ „Royal tour of Australia: The Queen ends visit with traditional 'Aussie barbie'”. The Daily Telegraph. . Accesat în . 
  39. ^ English, Rebecca (20 April 2006), "'The Queen will NEVER consider abdicating'", Mail Online (London: Associated Newspapers Ltd), retrieved 9 December 2009
  40. ^ "Key aides move to Windsor ahead of Queen's retirement", London Evening Standard, 18 November 2006, retrieved 8 December 2009
  41. ^ Rayner, Gordon (). „The Blue Sapphire Jubilee: Queen will not celebrate 65th anniversary but instead sit in 'quiet contemplation' remembering father's death”. The Telegraph. Accesat în . 
  42. ^ Bilefsky, Dan (). „Prince Philip Makes His Last Solo Appearance, After 65 Years in the Public Eye”. The New York Times. Accesat în . 
  43. ^ Brandreth, pp. 370–371; Marr, p. 395
  44. ^ Queen 'will do her job for life', BBC, , accesat în  
  45. ^ Shawcross, pp. 194–195
  46. ^ Queen and Charities, Official website of the British Monarchy, accesat în  
  47. ^ 80 facts about The Queen, Official website of the British Monarchy, accesat în  
  48. ^ Cartner-Morley, Jess (), „Elizabeth II, belated follower of fashion”, The Guardian, London: Guardian Media Group, p. 2, G2 section, accesat în  
  49. ^ Bond, p. 35; Pimlott, p. 280; Shawcross, p. 76
  50. ^ Bond, pp. 66–67, 84, 87–89; Lacey, pp. 222–226; Pimlott, pp. 378–392; Roberts, pp. 84–86
  51. ^ Bond, p. 134; Pimlott, pp. 556–561, 570
  52. ^ Bond, p. 134; Pimlott, pp. 624–625
  53. ^ Lacey, p. 387; Roberts, p. 101; Shawcross, p. 218
  54. ^ Monarchy poll, Ipsos MORI, aprilie 2006, accesat în  
  55. ^ Monarchy Survey (PDF), Populus Ltd, , p. 9, accesat în  
  56. ^ Poll respondents back UK monarchy, BBC, , accesat în  
  57. ^ Vincies vote "No", BBC, , accesat în  

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Marita A. Panzer: Englands Königinnen. Piper 2006
  • Helmut Maria Glogger: Das geheime Leben der Windsors. Knaur 2006
  • Thomas Kielinger: Elizabeth II: Das Leben der Queen. C.H. Beck 2011

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Elisabeta a II-a

Articole biografice


v • d • m
Șefi de stat ai statelor membre ale Uniunii Europene


Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Elisabeta_a_II-a&oldid=13212013